Scrisoare deschisă adresată Domnului Prim-Ministru Nicolae Ionel Ciucă
Stimate Domnule Prim-Ministru,
Vă adresăm prezenta scrisoare, în legătură cu activitatea derulată de către unul dintre miniștrii Guvernului pe care îl conduceți, respectiv domnul ministru Eduard Novak, cu solicitarea expresă de a lua act de cele sesizate și de a dispune demiterea acestuia din
funcția de Ministru al Tineretului și Sportului, având în vedere următoarele:
La finalul anului 2020 domnul ministru Eduard Novak a preluat mandatul de Ministru al Tineretului și Sportului, învestitură acordată cu încredere, unui sportiv cu performanțe remarcabile, care a reprezentat România cu onoare în competițiile de ciclism și
despre care s-ar fi presupus că va urmări interesele sportivilor români, indiferent de disciplina în care activează.
Declarațiile domnului ministru vizau, la acel moment, crearea unui plan de acțiune, prin care să se asigure o bună pregătire a sportivilor români, mai ales în contextul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, acesta afirmând: “Sunt conştient de faptul că aşteptările sunt foarte mari, cunosc foarte bine acest domeniu. Îmi place să lucrez sub presiune. Ştiu că o să fie greşeli, acuzaţii, de toate. Dar cel mai mult îmi doresc să las ceva în urma mea, peste 20 de ani să se spună că Novak a lăsat ceva în urma lui. Cel mai important este să avem o strategie a sportului, fără aceasta nu putem fi campioni. Anul viitor avem JO, avem CE de fotbal, vreau ca toţi aceşti copii să primească tot ce au nevoie. Ştiu că această funcţie poate dura câteva luni, dar vreau să stau până pot implementa ceva” [1].
În anul 2021, nu s-a remarcat luarea vreunor măsuri pentru optimizarea pregătirii reprezentanților țării noastre la Jocurile Olimpice de la Tokyo ori în ceea ce privește vreo altă competiție de sport, în schimb, domnul ministru a debutat în funcția executivă prin a crea disensiuni, plasându-se mai degrabă în rolul de critic al sportivilor României și mai puțin în cel de susținător al acestora.
Remarcăm în acest sens declarațiile hazardate privitoare la absența jucătoarelor de tenis de la competiția din Japonia, care nu absentau din lipsă de interes, ci din motive preponderent medicale [2], precum și afirmația neavenită la adresa marii campioane Ana Maria Popescu, pe care chiar și prim-ministrul în funcție din acea epocă a etichetat-o a fi „un comentariu nefericit”[3].
Pe de altă parte, demersurile de reconstrucție a sportului românesc au rămas la stadiul de intenții și discuții, fără implementarea vreunei măsuri concrete, domnul ministru susținând că: „Am inițiat foarte multe discuții pentru construirea unui velodrom, am discutat la Miercurea Ciuc, Timișoara, la Cluj ar fi interes. Acum șase-șapte ani, nimeni nu pomenea de velodrom. De trei ani am început să organizez campionate naționale în Plovdiv (Bulgaria), să conturăm o echipă națională de velodrom, iar din ce în ce mai multă lume vorbește de velodrom. Este inevitabil să nu fie construit unul, două sau trei velodroame în România” [4]. O fi inevitabil, dar nu pentru domnul ministru.
După acest bilanț al activității ample derulate în cursul anului 2021, domnul ministru a declarat: „Mă simt mulțumit de anul acesta. (…)Trebuie să fim organizația care dă direcția, sprijină și arată drumul către performanță. Tot ce înseamnă activitate sportivă
și tot ce înseamnă și construirea de baze sportive trebuie să treacă și pe aici. (…) Primul an a fost de analiză, anul 2022 poate fi anul realizărilor, adică a proiectelor pe care le-am propus, strategia sportului, digitalizarea sportului salarizării antrenorilor și alte proiecte importante care se vor materializa” [5]. Deci un ministru care declara la preluarea funcției publice că dorește să lase ceva în urma lui, conștient că mandatul poate dura doar câteva luni, și-a luat permisiunea ca un an întreg, an consacrat Jocurilor Olimpice, să efectueze o analiză, urmând ca „poate” anul 2022 să fie cel al realizărilor.
Reticența domniei sale cu privire la anul în curs a fost întemeiată, căci în cele șapte luni scurse din acest an nu s-au întrezărit nicicum realizări, ci s-a continuat în aceeași direcție a neputinței și a declarațiilor goale, fapt constatat și de către Președintele Federației
Române de Canotaj, care semnala în primăvară o nouă subfinanțare, incompatibilă cu obținerea unor performanțe, dar și o blocare a accesului liber în cadrul Ministerului și, implicit, a dialogului [6]. Aceasta în condițiile în care, cu mândrie, domnul ministru a declarat că „Anul acesta (2021 n.n.) execuţia bugetară pe Sport, fără Tineret, a fost de 481 de milioane de lei. Anul viitor (2022 n.n.) avem un buget aprobat, doar pe sport, de 571 de milioane de lei. Este cel mai mare buget aprobat în ultimii foarte mulţi ani din sport. Sunt foarte fericit de acest lucru. (…) Este o creştere semnificativă faţă de alţi ani şi putem face planuri şi pe investiţii, şi pe deschiderea noilor secţii, şi pe bugetare de copii şi juniori, şi pe sport paralimpic. Şi cu siguranţă ne va rămâne şi pentru Liga de Aur. Ne dorim să finanţăm federaţiile în baza rezultatelor. Ne-am dat seama după un an că foarte mulţi, din păcate, nu ştiu să facă performanţă. Sunt puţine federaţii organizate precum canotajul, tenisul de masă sau înotul”[7]. Așadar, dacă tocmai unei federații organizate, demnă a fi un exemplu, i s-a refuzat finanțarea solicitată, ne putem întreba ce șanse au avut să obțină fonduri cele care „nu știu să facă performanță”.
În schimb, domnul ministru a manifestat considerație pentru Președintele Federației Române de Fotbal, reconfirmat a treia oară în funcția pe care o deține, afirmând: „Organizarea sportului este dezastruoasă. Trebuie să creăm un sistem în care sportivii de
valoare sunt puşi în faţă. Îl felicit pe Burleanu pentru tot ce face şi că vrea ca fotbalul românesc să fie ce a fost odată. Vreau ca fotbalul românesc să fie sprijinit de Guvern şi să ne bucurăm de rezultatele aşa cum au fost cele din urmă cu câţiva ani” [8]. Vorbind
despre o disciplină sportivă care nu aduce decât durere în sufletele românilor prin spectacolul grotesc al lipsei de pregătire și al eșecurilor constante și din ce în ce mai tragice pentru viitorul fotbalului românesc, este scandalos simplul fapt că președintele Federației Române de Fotbal este menținut în funcție. Or, este cu atât mai ridicol și iresponsabil să fie lăudat pentru ceea ce face, de către cel care ar trebui să fie apărătorul sportului românesc și primul interesat să oprească declinul fotbalului din țara noastră.
Însă aceste deziderate par departe de intențiile domnului ministru, bugetul record pe care domnia sa l-a obținut fiind utilizat pentru demersuri cheie precum redenumirea sălilor de sport și a bazelor sportive [9], cu alte cuvinte, rebotezarea vestigiilor patriei
noastre. Poate ar fi deopotrivă utilă includerea acestora în circuitele turistice.
Marile succese reputate de către domnul ministru au constat în ofensele constante aduse conștiinței naționale a românilor. Domnia sa a demarat promițător activitatea în anul curent prin a refuza să recite versurile imnului național într-o emisiune televizată, afișând un rânjet jenant (nicicum jenat) de parcă i s-ar fi cerut să facă ceva complet străin de forul dumnealui interior. I-am reaminti domnului ministru că este același imn care s-a intonat când a urcat în calitate de sportiv român pe podium, purtând culorile acestei țări, de care am fi sperat că îl leagă măcar amintirea acelor momente glorioase,
dacă nu și fotoliul de ministru al României.
Ulterior, în aceeași notă, când opinia publică a remarcat că în cadrul unui meci de hochei din cadrul Campionatului Mondial, unii jucători din echipa națională a României au cântat la finalul unei partide imnul „Ținutului Secuiesc”, domnul ministru a intervenit prompt în apărarea acestora susținând că nu se impunea intonarea imnului românesc, întrucât nu România câștigase partida respectiva [10]. În aceeași logică, s-ar fi impus cântarea imnului „Ținutului Secuiesc”, în cadrul unei competiții internaționale, având culorile României pe piept, domnule prim-ministru?
Fără a ține cont de reacțiile opiniei publice raportat la respectivul incident, domnul ministru și-a permis să afirme că „Ceea ce pentru noi, din punctul de vedere al ministerului, nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului, principiile. Este vorba de o
manifestare a lor, este vorba despre cultura maghiară, despre sentimentul lor, şi nu s-a lezat cu nimic imaginea României” [11].
Am întreba care „noi” și care „minister”? Au avut loc consultări în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, a dorit domnul ministru să afle care este și opinia federațiilor de sport sau voința ministerului se identifică perfect cu opinia personală a domnului ministru, caz în care am întreba pe cine anume reprezentă domnul ministru din fotoliul său ministerial? Nu de alta, dar opinia Federației Naționale de Hochei pe Gheață a fost contrară punctului de vedere al domnului ministru și a considerat că Ministerul Tineretului și Sportului „instigă” la atare derapaje [12].
Pe de altă parte, am întreba care „lor”? Manifestarea sentimentelor și culturii maghiare este una, și este încurajată din plin în România, dar este total inadecvată și ofensatoare când se realizează în locul sau în contrast cu manifestarea respectului, loialității și susținerii pentru țara pe care alegi o reprezinți. În ce competiții internaționale ați văzut dumneavoastră acte de manifestare a culturii și sentimentelor etnice sub culorile altei țări, domnule prim-ministru?
Bunăoară, observăm că tendința de frondă se propagă, devine cutumă în sportul românesc. În primăvară, după terminarea meciului de fotbal dintre Sepsi Sf. Gheorghe și Csikszereda, pe stadionul din Giulești a răsunat așa-zisul imn al „Ținutului Secuiesc”.
Deopotrivă, pe același stadion, după încheierea partidei din finala Cupei României la fotbal, dintre Sepsi Sf. Gheorghe și F.C. Voluntari meciului, s-a afișat drapelul „Ținutului Secuiesc” și s-a intonat așa-zisul imn al acestuia, sub privirile Președintelui Federației Române de Fotbal [13]. În plus, domnul ministru a ținut să le transmită un mesaj de felicitare celor două formații din Miercurea Ciuc, respectiv Sfântu Gheorghe, însă „a uitat” să o menționeze și pe F.C. Voluntari, desigur, deloc discriminator.
De asemenea, în urmă cu câteva zile, cu ocazia meciului de fotbal dintre selecționatele echipelor Ungaria U18 și Csikszereda U18, unde a fost prezent și domnul ministru, care a ținut și un discurs în limba maghiară, echipa din Miercurea Ciuc a afișat așa-zisul drapel al „Ținutului Secuiesc” [14].
Ca atare, toate aceste manifestări, pe care domnul ministru le girează din funcția publică în care se află, îl recomandă ca fiind un veritabil ministru al „Ținutului Secuiesc”, dar nicicum al Tineretului și Sportului din România. Un ministru care a afirmat la un moment dat că „spectacolul sportiv trebuie să apropie şi să unească, nu să dezbine” [15] nu poate să nu observe că sub oblăduirea sa se constată tot mai multe incidente străine de respectul pe care un sportiv ar trebui să-l manifeste pentru țara al cărei cetățean este
sau în care alege să își desfășoare activitatea.
Recentul ordin pe care domnul ministru l-a emis, prin care se impune o pondere de 40% a sportivilor români în competițiile naționale, în sportul de echipă, nu „spală”, cum ar spera, imaginea domniei sale și nici nu aduce vreun beneficiu imediat sportului românesc. Dincolo de dezbaterea privitoare la posibila încălcare a legislației Uniunii Europene, care reglementează libera circulație a lucrătorilor, termenul extrem de scurt de punere în aplicare a unei atare dispoziții este mai degrabă cauzator de prejudicii în dauna cluburilor sportive, aspect semnalat de către mai mulți reprezentanți ai acestora[16]. Conform propriei declarații, domnul ministru recunoaște aceste aspecte, dar refuză cu obstinație să-și modifice poziția, chiar și în cazul în care este evident că greșește, fiind dispus chiar să genereze noi discriminări privind aplicarea ordinului între disciplinele de sport: „Îmi asum faptul că poate e prea din scurt. Dar eu am tras semnalul de alarmă și acum vedem ce urmează. Mai discutăm, mai negociem. Nu, procentul nu va scădea. Nu dau înapoi aici! Dar am putea discuta dacă, de exemplu, în cazul fotbalului e oportun să amânăm o lună-două aplicarea. Până se pun la punct. Pentru ei e cam din scurt, e adevărat”[17].
Or, asumare solicităm și noi, domnule prim-ministru. Observăm că mandatul ministrului Tineretului și Sportului este într-adevăr, cum a prezis încă de la învestire, plin de acuzații și greșeli iar, pe de altă parte, nu se vede niciun plan de acțiune, nicio strategie,
ci doar promisiuni deșarte și controverse.
Domnul ministru, prin atitudinea sa de încurajare a manifestărilor contrare loialității, respectului și chiar atașamentului pe care oricare cetățean, indiferent de etnia sa, s-ar cuveni să le arate pentru țara în care s-a născut și în care activează, indică în mod repetat că nu are ce căuta în funcția pe care o deține, prezența sa în Guvern reprezentând o rușine pentru întregul Cabinet de miniștri.
În considerarea tuturor celor anterior expuse, prin care constatăm, privitor la întregul mandat al domnului ministru Eduard Novak, lipsa oricăror realizări și a oricăror măsuri concrete, menite a redresa situația în care se află sportul românesc, cât și refuzul domnului ministru de a apăra interesele tuturor sportivilor români, fără discriminare, vă solicităm în consecință să dispuneți demiterea de îndată din funcția de ministru a domnului
Eduard Novak.
Cu stimă,
Liga pentru Deșteptarea României
Aureliu Surulescu – Președinte
