Senatory Poll
Pier Goodmann
PARTY SECRETERY
Vote Now

În data de 15 Ianuarie 2023, de Ziua lui Mihai Eminescu și a Culturii Naționale, platforma civică Liga pentru Deșteptarea României a organizat conferința “Spre Eminescu – Regăsirea idealului național”. Evenimentul s-a desfășurat la sala Dalles din București și a reunit circa 330 de persoane.

Tema centrală a evenimentului a fost reprezentată de nevoia de a regăsi un ideal comun al generației de azi, plecând de la țelul pentru care au luptat și s-au sacrificat Eminescu și generația sa. Firul comun al luărilor de cuvânt ale vorbitorilor a fost necesitatea de a ne întoarce către Eminescu și tot ceea ce reprezintă el, ca o esență a sufletului românesc și un reper al identității noastre, ca o primă etapă spre regăsirea unui ideal național, atât de necesar azi.

Introducerea și prezentarea evenimentului au fost realizate de către actorul Silviu Biriș, care a și recitat cu suflet mai multe dintre capodoperele poeziei eminesciene, pe parcursul programului.

Deschiderea evenimentului i-a aparținut părintelui arhimandrit Antim David, starețul Schitului Măgureanu din capitală, care a subliniat atât rolul esențial pe care l-a avut Eminescu în deșteptarea conștiinței naționale în secolul XIX, cât și importanța afirmării unei identități românești unitare, bazată pe promovarea valorilor noastre fundamentale, care ne definesc ca neam și care ne-au ajutat să dăinuim în istorie.

O contribuție esențială la comemorarea geniului nostru nepereche a adus-o alocuțiunea domnului profesor doctor Nicolae Georgescu, considerat de mulți cel mai important eminescolog în viață. Domnul Nicolae Georgescu a împărtășit publicului mai multe informații interesante și practic necunoscute despre activitatea și boala domnului Eminescu, din ultimii săi ani de viață, descoperite chiar de domnia sa, în decursul unei vieți dedicate cercetării vieții și operei eminesciene.

Ulterior, au luat cuvântul pe rând: dl Andrei Dincă (Asociația Neamunit România ), dl Cristian Filip (Asociația Alianta Parintilor), dna avocat Marina Ioana Alexandru (Asociația JADL – Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților), dna Andreea Ogăraru (Asociația George Ogăraru pentru Cultură și sport) și, în încheiere, dl Aureliu Surulescu Președinte Asociației Neamunit și inițiator al Platformei Civice
Liga pentru Deșteptarea României“. (LiDeR)

Discursurile reprezentanților Ligii pentru Deșteptarea României s-au axat pe următoarele teme principale: problemele și pericolele cu care se confruntă azi România, expuse pe larg în Manifestul pentru Deșteptarea României, nevoia de a avea și noi un ideal comun azi și cum am putea regăsi acest ideal.

Idealul propus generației noastre s-ar putea defini succint ca «Deșteptarea României» și se poate realiza pornind de la: întărirea identității naționale, susținerea familiei românești, reconstruirea sistemului de educație, refacerea unității dintre români și redarea demnității românilor în țara lor, precum și a demnității României în lume.

În acest context, s-a subliniat că misiunea Ligii este aceea de aceea de a promova un ideal bazat pe valori comune, de a crea un plan cu obiective de țară pe termen lung și de a găsi soluții concrete la o serie dintre problemele României de azi. A fost lansat și un apel către toți participanții, de a se implica și a se alătura în această lucrare, spre Deșteptarea României.

Pe lângă alocuțiunile amintite, audiența a fost însuflețită de momente artistice de înaltă calitate, oferite de către actorul Tomi Cristin, de la Teatrul Național, cu o recitare magistrală a Scrisorii a III-a, precum și de către 20 de tineri entuziaști de la Organizația Tinerilor din București, care, în frumosul port popular și sub înalta oblăduire a distinsei Alexandra Mihăilă, președinta asociației, au interpretat o serie de cântece patriotice care au mers la sufletul audienței.

Evenimentul “Spre Eminescu – Regăsirea idealului național” s-a încheiat firesc, cu actorul Silviu Biriș recitând emoționant „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, pe fundalul sonor răscolitor al Baladei lui Ciprian Porumbescu.

Dorim pe această cale să adresăm calde mulțumiri tuturor celor care au fost prezenți, atât pentru efortul de a fi alături de noi în această zi specială, cât mai ales pentru dragostea lor pentru Eminescu, cel care ne-a reunit fizic în data de 15 ianuarie, așa cum ne reunește spiritual întotdeauna.

LIGA PENTRU DEȘTEPTAREA ROMÂNIEI

#LIDER

Leave A Comment