Senatory Poll
Pier Goodmann
PARTY SECRETERY
Vote Now
Liga pentru Deșteptarea României

În urma întâlnirii care a avut loc la Brașov în data de 24 Iunie 2022, prin care s-a creat platforma civică Liga pentru Deșteptarea României, semnatarii au ajuns la următoarele concluzii principale privind starea de fapt din România:

– Țara se depopulează într-un ritm accelerat, atât din cauza emigrației masive, cât și a scăderii continue a natalității. În fiecare an pierdem tot mai mulți specialiști, profesioniști din toate domeniile și tineri talentați, care ar putea să contribuie decisiv la dezvoltarea României.

– Prăpastia dintre guvernanți și cetățeni se adâncește an de an, pe fondul scăderii încrederii românilor în instituții și mai ales în clasa conducătoare, tot mai străină de interesul național și de nevoile reale ale românilor.

– Sistemul de educație este subminat și distrus sistematic, prin reforme și contrareforme haotice, care distrug ce a mai rămas bun și nu duc nicăieri.

– Sistemul sanitar este tot mai ineficient, iar starea de sănătate și speranța de viață a românilor sunt din ce in ce mai precare.

– Nivelul de trai al românilor scade de la an la an, pe fondul crizelor multiple, neglijent și slab gestionate, dar și din cauza lipsei de viziune a clasei conducătoare.

– Peste toate acestea se adaugă dezbinarea tot mai gravă dintre români, pe multiple planuri, care are printre cauze și lipsa unui ideal comun și a unei viziuni comune asupra viitorului țării.

– Drept urmare, tot mai mulți români își pierd speranța într-un viitor mai bun în țara lor, pentru ei și pentru copiii și nepoții lor.

În consecință, semnatarii au convenit să își unească eforturile pentru apărarea și promovarea principiilor și a valorilor de bază enunțate prin „Manifestul pentru Deșteptarea României” – un element unificator atât de necesar azi; pentru coagularea forțelor sănătoase din societate în jurul unei viziuni comune asupra viitorului țării pe termen lung, așa cum este conturată aceasta prin Manifest; pentru a strânge specialiști valoroși din toate domeniile importante, spre a lucra împreună atât la Planul de Țară pe termen lung, dar și pentru a elabora propuneri de măsuri concrete și soluții eficiente la principalele probleme ale țării și ale românilor, cu efect pe termen scurt și mediu.

În urma analizării situației din România, și a discuțiilor, s-a ajuns la concluzia că principalele obiective de urmărit cu prioritate sunt:

         1. Protejarea familiei românești, cu toate nevoile ei de bază;

         2. Oprirea distrugerii școlii românești și refacerea sistemului de educație;

         3. Îmbunătățirea stării de sănătate și a speranței de viață a românilor;

         4. Asigurarea siguranței energetice și alimentare a României, prin protejarea și exploatarea inteligentă a resurselor proprii.

În concluzie, semnatarii rezoluției se angajează să acționeze împreună în cadrul asigurat de Liga pentru Deșteptarea României, și să se sprijine reciproc în orice acțiune care izvorăște din principiile și viziunea din „Manifestul pentru Deșteptarea României”, pentru a urmări consecvent atingerea obiectivelor definite prin acest Manifest, făcând tot ceea ce depinde de noi pentru ca viitorul pe care ni-l dorim să devină realitate, pentru noi și pentru generațiile următoare.

SEMNATARI:

Asociația Neamunit prin președinte Aureliu Surulescu

Asociația Scut Botoșănean prin președinte Bogdan Cărăușu

Asociația Alianța Părinților prin președinte Cristian Filip

Asociația George Ogăraru pentru Cultură și Sport prin director executiv Andreea Ogăraru

Asociația Bucovină Profundă prin președinte Mircea Pușcașu

Asociația Sat Concept prin președinte Daniel Stanc

Asociația Adoptă un Țăran prin președinte Hetti Benedek

Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților prin președinte avocat Marina Ioana Alexandru

Asociația Tinerii din Ziua de Azi prin președinte Matei Cotigă

Ionel-Cătălin Diaconu – profesor pentru învățământ primar, vicepreședinte al Asociației Generale a Învățătorilor din România

ing. Andrei Lucian Dincă – secretar general al Asociației Neamunit

Camelia Stărcescu – jurnalist

ing. Cristian Țârlea – reprezentant al Asociației Neamunit filiala Cluj

Cristian Ciorăneanu – teolog și regizor

ing. Călin Șoș – reprezentant al Asociației Neamunit filiala Suceava

Tudor Șișu – cântăreț

Casian Dîmb – agricultor

George Timiș – antrenor sportiv

Leave a Reply

Top Related Post

Leave A Comment